#Fara titlu#

Ai dreptate? Chiar am ajuns sa nu ma cunosc pe mine insumi? Sa nu stiu cum sunt cu adevarat, ce vreau, ce nu vreau, ce pot, ce stiu...
Ai fost prima persoana care mi-a zis "poate nu te cunoscti cu adevarat".Si m-am intrebat "de ce".
Pentru ca imi e frica de mine, imi e frica sa recunosct cum sunt. Unii te vad fata puternica si speciala, altii fata increzuta si falsa.Cu atatea pareri impartite nu am cum sa ma descopar cu adevarat.
Nimeni nu o sa iti spuna cine esti si ce vrei...Trebuie sa descoperi singur dar, cat poate dura aceasta "descoperie"?
Tot ce stiu despte mine e ca pun la suflet prea repede, ma agit pentru orice lucru minor, nu vreau sa pierd anumite persoane, le iert chiar daca mi-au gresit, dar am si o limita. O limita care daca este depasita, descoperi si partea rea a mea. Partea in care incep sa plang fara motiv sau cu motiv.
In ultima perioada nimeni nu m-a intrebat "esti bine?" nu, toata lumea este fericita si se distreaza.
 Dar eu? Eu am stat si am plans de fiecare data cand vorbeam cu tine. De ce? pentru ca imi e dor de tine, nu suport ideea ca ai plecat si nu esti aici langa mine.